Psihoterapia este un proces care facilitează persoanei care apelează la acest serviciu, o mai bună cunoaștere asupra propriei persoane, asupra motivației, felului în care relaționeaza cu ceilalți, asupra modului de a face alegerile care îi influențează viața.
Este un proces activ din partea celui care se adresează psihoterapiei, proces care presupune încredere reciprocă, respect, precum și empatie și confidențialitate, din partea terapeutului. Este necesar ca nivelul de implicare al clientului să fie ridicat pentru ca schimbările dorite să apară; efectul psihoterapiei nu este imediat și presupune un efort susținut și motivație pentru atingerea obiectivelor.
Psihoterapia presupune, pe lăngă un cadru securizant special amenajat pentru întalniri, o relație profesională și obiectivă, obiective stabilite realist, o frecvență și o durată stabilite de terapeut si de client de comun acord. Procesul terapeutic nu presupune numai prezentarea, dezbaterea și analizarea problemelor, așa cum se întâmplă în cazul unei discuții cu un prieten, ci urmărește o schimbare autentică prin adresarea de întrebari specifice pentru a genera răspunsuri și soluții pe care clientul, în lipsa acestei relații, nu le-ar fi accesat.
Psihoterapeutul nu judecă, nu etichetează, nu blamează clientul, ci îl ghidează și îi oferă suport fără a genera dependență, în rezolvarea de probleme, în găsirea resurselor interioare și atingerea autonomiei personale, urmărind astfel creșterea calității vieții.
Terapia individuală se adresează oricarei persoane interesate de autocunoaștere, de îmbunătățirea comunicării cu ceilalți, de creșterea stimei de sine, de descoperirea unor noi metode adaptative și creative, de optimizarea performanțelor personale în activitatea profesională, sportive sau de învățare, de combaterea tracului precompetițional sau profesional, de îmbunătățirea relaționării în cuplu sau în familie, de corectarea deprinderilor negative (fumat, consum abuziv de alcool sau droguri, jocuri de noroc).
De asemenea, psihoterapia este foarte indicată în cazul tulburărilor de comportament la copii și adolescenți, în combaterea durerii în bolile psihosomatice cu caracter cronic, în cazul recuperării după accidente sau traumatisme, în nevrozele motorii (bâlbism sau nevroza ticurilor), în tulburările sexuale, în tulburările alimentare (anorexie, bulimie, obezitate), în tulburările psihosomatice, în tulburările emoționale (tulburare anxioasă generalizată, agorafobia cu sau fără atacuri de panică, fobii specifice, fobia socială, tulburarea depresivă ușoară și moderată, tulburările posttraumatice de stres).
