Blog

Aruncă o privire!

Copiii cu ADHD și disciplina – o provocare pentru orice părinte

Deficitul de atenție cu tulburare hiperchinetică este o problemă des întâlnită în ultimii ani, dar foarte dificil de diagnosticat corect de către specialisti. Copilul cu ADHD nu dă deseori atenție detaliilor sau greșește din neglijență la teme, lui îi este dificil să se concentreze la sarcinile de lucru sau la joacă, pare să nu asculte când i se vorbește direct, adesea nu urmărește instrucțiunile și nu își termină temele, are des dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile, frecvent evită sau are rețineri în a se implica în sarcini care necesită un efort mental susținut, pierde deseori jucării, teme, creioane, cărti sau alte bunuri personale, atenția îi este distrasă frecvent și foarte ușor de stimuli externi, este adesea uituc în ceea ce privește sarcinile cotidiene, își mișcă frecvent mâinile sau picioarele, se foiește pe scaun, se ridică deseori de pe scaun în clasă sau în alte situații când trebuie să stea așezat, deseori aleargă sau se cațără în situații în care acest lucru nu este adecvat, are des dificultăți în a participa la activități recreative în liniște, se află frecvent în continuă mișcare, vorbește excesiv de mult, frecvent îi scapă răspunsurile înainte ca întrebările să fie terminate, are dificultăți în a-și aștepta rândul sau îi întrerupe și îi deranjează pe alții foarte des.

file0001346788047

Tragem deci concluzia că ADHD are o serie de comportamente de bază asociate în ceea ce privește următoarele: neatenția “Ceea ce îi spun îi intră pe o ureche și îi iese pe alta.”, impulsivitatea “Nu putem să-l pierdem o clipă din ochi”, hiperactivitatea “Atunci când e în vizită trebuie să atingă tot ce se poate.” , insațiabilitatea “Nimic din ce fac nu-l mulțumește, orice ar obține, vrea mai mult.”, neintegrarea socială “Nu știe cum să se poarte când este cu persoane străine prin preajmă”, proasta coordonare “Este atât de neîndemanatic, încat este ultimul ales la orice joc.”, dezorganizarea “Uită o sumedenie de lucruri la școală, pe terenul de sport sau la bazin.” , caracterul schimbător “În unele zile, e atât de agreabil. În altele, pur si simplu nu știe ce năzbâtii să mai facă.”, stima de sine redusă “Acum se dă bătut fără să mai încerce măcar.”

Toate acestea pot fi semnale de alarmă pentru părinți, educatori sau profesori și este foarte important ca aceștia să se adreseze specialistului în vederea punerii unui diagnostic corect.

De ce metodele uzuale dau greș?

Tehnicile pe care le folosim cu succes la alți copii nu funcționează și în cazul ADHD. Pentru ca un program de conduită să fie eficient, mai întâi de toate, copilul trebuie să asculte, să planifice din timp, să-și amintească, să judece înainte de a acționa și să fie motivat de recompense. Tocmai acestea sunt punctele slabe în cazul ADHD, ceea ce explică de ce acești copii sunt atât de greu de disciplinat. Copilul cu ADHD aude jumatate din instrucțiuni și uită cealaltă jumătate. El nu percepe secvențial evenimentele care îl conduc spre dezastru.

Dacă lipsa controlului impulsurilor afectează disciplina, situația e înrăutățită de părinți cu reacții slabe de stimulare și de recompensare a comportamentelor pozitive. Copilul obișnuit își va ordona jucăriile, va fi recompensat cu o bucățică de ciocolată, va zâmbi și o va face din nou. Copilul cu ADHD va lua bucățica de ciocolată, se va plânge că nu este ciocolată cu cremă de alune, o va mânca, apoi va mai cere încă o bucată și încă o bucată.

 

Ce putem face?

Aceste probleme de planificare, de a acționa fără a gândi în avans și de a răspunde prost la recompense, îi fac pe copiii cu ADHD greu de controlat. Cele mai bune reguli vin odată cu o comunicare clară, cu instrucțiuni simple, un numar mic de reguli importante și recompense imediate și regulate, care se acordă în mod repetat.

file000123568926

Copiii cu ADHD au nevoie de rutină, organizare și consecvență, fiind important pentru ei să știe că au un program stabil care îi însoțește pe parcursul întregii zile. E important să se trezească la aceeași oră, să-și pună pijamaua sub pernă, să se spele, să se îmbrace, să-și ia micul dejun, să hrănească animalul de companie și să plece la scoală, în aceeași ordine, zilnic. Dacă echilibrul lor este dat peste cap de orice lucru diferit (o noapte în care s-a culcat târziu, un profesor înlocuitor, o excursie școlară), acesta îl va scoate din ritm.

Înainte de a le transmite un mesaj este foarte important să le atrageți atenția. Vorbiți clar, direct și adresați-vă pe nume. Priviți-i în ochi și arătați-le entuziasm. Dați-le instrucțiunile clar, simplu și pas cu pas. Dacă mormăiți, îi cicăliți, îi bombardați cu cuvinte sau veti vorbi tare să acoperiți televizorul, nu veți obține niciun rezultat. Cereți-i copilului apoi să vă confirme că a înțeles, pentru a vă asigura că a primit mesajul.

Un alt lucru foarte important este stabilirea regulilor în avans, create într-o perioadă de calm, nu concepute în momentul unui conflict. Trebuie sa fie simple, corecte, puține și bine înțelese : “Nu o întrerupi pe sora ta în timp ce își face temele (pentru că o să își piardă concentrarea) sau ,,Nu vei manca gustări înainte de masa de seară.” E important ca regulie să fie impuse, iar atunci când o regulă este pusă sub semnul întrebării, aceasta trebuie să fie repetată clar și apoi pusă în aplicare. Nu este cazul să marjați pe inflexibilitate, dar este important să nu schimbați decizia atunci când este luată.

Dacă la olimpiade s-ar introduce proba de certuri, cu siguranță copiii cu ADHD ar lua toate medaliile. Să te cerți și să dezbați cu un copil cu ADHD este o încercare care nu poate avea succes – sunt multe cuvinte și puțină logică. Spuneți care este regula și fiți fermi pe poziție: “Pot să iau o bucățică de ciocolată? Nu, cina este aproape gata. Dar bunica mă lasă să mananc. Știi regula.“ În aceste cazuri, tehnica discului stricat funcționează întotdeauna: repetați acelați lucru până când copilul se va plictisi să mai întrebe.

Număratul poate fi o tehnică benefică ce îi permite copilului să aibă răgazul necesar să evite refuzul din reflex. Spuneți regula, spuneți “unu”, așteptați 5 secunde, “doi”, așteptați 5 secunde, “trei” și apoi acționați.

Toate comportamentele pozitive trebuie recompensate pentru că legea de bază a schimbării comportamentului afirmă că: un comportament care îi aduce recompense copilului va fi repetat.

Pentru a încuraja cele mai bune purtări puteți folosi o răsplată fizică ( bani, mâncare sau un privilegiu special), emoțională ( prețuire, entuziasm sau mândria părintească) sau cumulative ( câte o steluță sau o față zâmbitoare pentru fiecare regulă de care a ținut cont și care, în final, vor alcătui împreună un premiu consistent).

Retragerea privilegiilor este o altă tehnică ce poate aduce îmbunătățiri comportamentului. Atunci când folosiți această tehnică, nu fiți prea severi și nu o prelungiți prea mult, pentru că există posibilitatea ca cel mic să o perceapă ca fiind nedreaptă și să înceapă să reacționeze exagerat sau să se poarte mult mai urât. Copiii pot pierde, de exemplu, privilegiul de a se uita la televizor, de a folosi telefonul sau de a se plimba cu bicicleta toată săptămâna. Pentru a da roade, nu stați la discuții, nu începeți o dezbatere și alegeți ceva important pentru ei.

Pedeapsa poate fi folosită și ea, însă numai pe perioade limitate. Ea trebuie acordată cu multă grijă pentru că uneori poate fi resimțită de copil mult mai profund decât v-ați dori. Metodele de disciplină dure ( lovirea ) reprezintă un abuz asupra copilului și nu ajută la îmbunătățirea comportamentului, ba mai mult, atrag dupa sine înverșunare, traume și acumulare de resentimente.file511298507554

Declarațiile de tipul “eu” facilitează comunicarea de cele mai multe ori pentru că este posibil să ziceți același lucru în două moduri diferite, fiecare ducând la un răspuns diferit. Dacă folosiți o afirmație de tipul “eu” transmiteți celuilalt cum vă simtiți, pe când dacă folosiți o afirmație de tipul “tu”, aceasta implică faptul că “tu” ești criticat. Nu uitați că atunci când copilul face ceva care ne irită, comportamentul este ceea care ne deranjează, nu copilul.

Și pentru că disciplina este un echilibru fragil între fermitate și încurajare, este foarte important să nu uitați să folosiți feed-back-ul în cazul faptelor bune: “Îmi place să văd o cameră așa de îngrijită’’ sau ,, Azi am fost mandră de tine la petrecere.”

Deși ADHD este o afecțiune care provoacă necazuri unui mare numar de copii și adulți, cu ajutor și înțelegere putem aduce împreună îmbunătățiri în viața, relațiile, educația, slujbele, eficiența studiului și respectul lor de sine.

 

Psiholog clinician

Psihoterapeut

Diana Dincă

dinca diana

 

 

 

 

Scrieți un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce anume au nevoie adolescenții din partea părinților

În timp ce adolescenții navighează în cei mai furtunoși ani din dezvoltarea lor, au nevoie de coaching, de sprijin, …

Limbajele iubirii în cuplu

Exista un proverb arab care spune ca „nu o iubire tine doi oameni, ci doi oameni tin o iubire”. L-am aflat in …

3 greseli pe care le fac parintii atunci cand sunt tinta bullying-ului din partea propriilor copii

Este sfarsitul unei zile lungi. Abia ai ajuns acasa de la serviciu, complet epuizat. Pornesti televizorul, te arunci pe canapea …